Tropote de gânduri...

Cred că-s dereglată. Aveți și voi momente de-alea în care sunteți la muncă și vă gândiți: Pff... ajung acasă și mă trântesc în pat de nu mă mai ridic de-acolo un secol . Sau... Azi termin de citit cartea pe care am început-o săptămâna trecută. Sau... Trebuie să văd și eu filmul ăla de care mi-a zis Gigel. Cu siguranță că nu doar mie mi se întâmplă. Dar chestia e că ajung acasă și n-am chef să fac nimic. De fapt, le-aș face pe toate. Deodată. Aș citi, dar parcă m-aș uita și la film. Dar trebuie să bag la spălat. Mi-e foame. Parc-aș bea o bere. Ah, uite ce praf e pe mobilă. Trebuie să-mi fac ordine în dulap. Mă uit la serial. Ah, ce faină-i piesa asta. Ia să o ascutl de 100 de ori până mi se acrește de ea. Și poate mai scriu trei rânduri pe blog... sau... ah, e deja doișpe noaptea și n-am făcut nimic. Fuck it! Mă pun să dorm.

După o săptămână în care am fost în febra căutărilor de chirii şi a mutărilor, ieri mi-am permis să stau ca o lepră după ce m-am întors de la lucru. M-am trântit în pat şi m-am hotărât să văd un film. Neavând încă abonament la internet am fost nevoită să mă mulţumesc cu ce aveam prin laptop aşa că m-am uitat la  Magic Mike . A fost nebunie când a apărut partea a doua în cinematografe aşa că am zis că trebuie să văd şi eu după ce se topeau în halul ăla toate domniţele. Deci i-am dat play...

Draga mea casă, dragu meu oraș, dragă Petroșani, Încep să-ți scriu printr-o mulțumire. Îți mulțumesc că ai fost acolo și că m-ai primit în brațele tale murdare de praf de cărbune încă din prima clipă când am văzut lumina zilei... lumina murdară a soarelui. Dar așa murdar cum e, ai cel mai frumos soare... Nicăieri în lumea asta nu se bucură oamenii mai tare de soare decât se bucură minerii când ies din fundul pământului . Dragă soare din Petroșani, mulțumesc că l-ai întâmpinat pe tata în fiecare zi când a ieșit din mină și că i-ai luminat calea spre casă timp de aproape 20 de ani.