Frumusețea prin ochii ei

Uitându-se la cer îi spune:
- Oare de ce sunt atâtea stele? Care e rostul lor? Dar luna? Ce-i cu bucata aia mare de cașcaval? E pusă pe pătura asta înstelată doar ca să mi se facă mie foame din cauza ei?
Cât e de copilăroasă... și-a păstrat mereu sufletul tânăr cu toate că anii au trecut peste ea, peste chipul ei. Sufletul ei a fost mereu protejat de trecerea anilor. Parcă timpul a evitat să îi atingă sufletul. Oare ce vrajă puternică l-a protejat în tot acest timp?


Stă întinsă pe iarbă cu capul pe picioarele lui. O sărută încet pe frunte și-i spune:
- Hai să intrăm în casă. Se lasă frigul...
- Și ce dacă-i frig? E toamnă. Toamna-i frig și e frumos. Ah, de-ar ploua un pic... Ce rost au toate stelele astea dacă trebuie să mă uit la ele singură? Ce rost are luna asta așa mare? Poeții ar considera ăsta un cadru feeric, romantic... dar pentru mine e doar trist. Sau...
El are privirea fixată spre casă. Pare că se gândește la ceva, dar...
- Dacă aș putea să-mi dau jumătate din timpul pe care-l mai am de trăit, l-aș da doar ca să te mai pot vedea o dată, iubito! O singură dată...
- Oh, termină cu scârboșeniile astea. Știi foarte bine că n-ai face asta. Știu că-ți place să-ți spun tot ce văd, să-ți spun câte stele sunt azi și cât de mare e cașcavalul de pe cer. Câte frunze au rămas în copacul din fața casei și câte mușcate avem la fereastră.
- Și să mai spui că n-ai un soț romantic...
- Niciod...
- Știu... taci. De fap, nu... să nu taci niciodată. Vorbește-mi! Spune-mi! Câte pete are dalmațianul vecinilor? Câte rufe au uitat pe sârmă cei doi îndrăgostiți de alături?
- Of... păi... azi n-avem rufe... și Pongo ăsta mic nu e prin curte... nu văd nicio pată azi.
Strângând-o în brațe îi spune încet la ureche:
- Câteodată am impresia că faptul că am orbit a fost un dar.
- Poftim?
- Da, exact ce-ai auzit. Niciodată n-aș fi crezut că viața poate părea mai frumoasă decât am văzut-o eu timp de atâția ani. Dar când am început să văd lucrurile prin ochii tăi mi-am dat seama ce înseamnă frumusețea cu adevărat. Și știi care e cel mai frumos lucru?
- Nu. Pongo? zise ea râzând...
- Tu. Sufletul tău. Prin ochii tăi am văzut acea parte din sufletul tău pe care n-aș fi putut să o văd cu ochii mei. Te iubesc și-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta! Și dacă aș fi nevoit să aleg între iubirea ta și văz... aș alege...
Cu lacrimi în ochi și tremurând de emoții îi prinde fața în palmele ei micuțe și-i spune:
- Să nu te mai pot vedea ar fi o pedeapsă crudă și-i mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat ocazia să trăiesc o viață întreagă admirându-ți chipul, dar mai ales sufletul. Suflet frumos ce ești... hai să intrăm. E frig, începe să plouă și nu mai sunt nici stele, nici haine, nici Pongo... suntem doar noi și norii.