Postări

Se afișează postări din octombrie, 2014

Produse drăguțe de la Marillys.ro

Imagine
Trăiesc într-o lume în care am ajuns să-mi  fie frică să mai cumpăr lucruri. Fie că e vorba despre produse alimentare, produse cosmetice sau orice altceva. Peste tot ne sunt prezentate efectele nocive ale diferitelor substanțe aflate în produsele pe care ni le dorim. Carnea de pui are gripă aviară, laptele e infectat cu nu știu ce bacterie. Să nu mai spun de produsele cosmetice pe care încerc să le aleg cu foarte mare grijă pentru cu nu vreau să ajung să-mi distrug fața dintr-o neatenție.

22 și 5 ani: clarificare de situație

Imagine
Câinele moare de drum lung și prostul de grija altuia. Cu cât cresc și văd atâtea lucruri, îmi dau seama că cine a zis vorbele astea nu le-a zis degeaba. Nu știu cum stă treaba cu câinii, dar despre proștii care nu pot dormi de grija pe care le-o poartă altora am o părere și țin să o fac publică.

Frumusețea prin ochii ei

Imagine
Uitându-se la cer îi spune:
- Oare de ce sunt atâtea stele? Care e rostul lor? Dar luna? Ce-i cu bucata aia mare de cașcaval? E pusă pe pătura asta înstelată doar ca să mi se facă mie foame din cauza ei?
Cât e de copilăroasă... și-a păstrat mereu sufletul tânăr cu toate că anii au trecut peste ea, peste chipul ei. Sufletul ei a fost mereu protejat de trecerea anilor. Parcă timpul a evitat să îi atingă sufletul. Oare ce vrajă puternică l-a protejat în tot acest timp?