Simt ca totul se schimba. Ceva nu mai e la fel... poate eu, poate restul lumii. Nu-mi pot da seama nici macar daca e o schimbare in bine sau in rau. Totul difera si nu pot vedea cauza. Stau singura si-mi dau seama ca ce e in jurul meu nu ma reprezinta. Lipseste acel ceva care m-ar putea defini. Vreau semnul care sa-mi spuna ca, pe lumea asta, se merita sa faci ceva. Lipseste ceva si nu-mi dau seama ce... Lipseste ceva fara consistenta materiala. Cred ca lipseste ceva din mine... Oare deja imi lipseste copilaria? Oare imi lipsesc zilele in care mazgaleam, zilele in care ma uitam la desene animate? Zilele in care radeam cand vedeam fluturasi si tipam cand vedeam omizi colorate pe copaci? Oare asta lipseste? Imi lipseste scuza "sunt mica, nu am de unde sa stiu..." care ma scotea nevinovata din orice lucru...? Oare ce lipseste? Nu ma simt matura, dar nu mai sunt aceeasi Andreea de acum 18 ani, care draga de ea, venea pe lume plangand. De ce plangeam? Poate imi lipseste zambetul de atunci ... poate eu vroiam sa rad, dar doctorii m-au facut sa plang .. de unde sa stiu eu? Nu mai sunt nici aceeasi Andreea de acum 2-3 luni... Nu mai sunt eu .. Sunt Andreea, dar o noua Andreea. Ceva se schimba ... se schimba asa de brusc fara sa ma anunte . Oare e corect? E corect sa fiu eu, dar sa nu ma recunosc? Oare asta simte orice om de varsta mea? Oare lucrurile astea sunt normale? De ce atat de multi "oare?" in atat de putine randuri? Sunt eu si nu voi mai fi eu, pentru ca viata nu-mi permite. Voi fi doar Andreea care pastreaza acel iz al inocentei, acel "nu stiu" al copilariei, si acel zambet tamp pe fata, car spune "iarta-ma sunt mica!". Pastrez aceste lucruri deoarece pe drumul pe care voi pasi curand nu-mi este permis sa iau totul... trebuie sa las si in urma ceva. Trebuie sa iau cu mine o parte din trecut, din copilaria pe care poate n-am stiut sa o pretuiesc sau s-o traiesc ca toti ceilalti. Am fost mereu diferita, si intr-un fel sau altul asta m-a facut sa fiu speciala in ceea ce fac .. si cine m-a apreciat m-a apreciat pentru ce am facut nu pentru altceva. Mereu voi fi speciala in felul meu, indiferent de toanele sau dorintele celorlali. Eu am fost eu, acum eu sunt o "Noua Eu".
Cu totii avem momente in viata ,cand avem impresia ca ne lipseste ceva,dar in putin constientizam ca n-ar mai trebui sa ne gandim la lipsuri fie ele materiale sau sprituale .E greu sa treci de la copil la adolescent,de la adolescent la adult.In putin timp ne dam seama ca mereu ar trebui sa fim multumiti cu ce avem ,chiar daca mereu e loc de mai bine..
RăspundețiȘtergere